Table of Contents
Nike SB lansează în iarna lui 2024 încă un nou Dunk Low Pro în colaborare cu Nicole Hause, skateboarder profesionist American.
Nike SB continuă seria de colaborări cu femei din echipa SB în 2024. După colaborarea cu Rayssa Leal, Brandul lansează în iarna lui 2024 o colaborare cu Nicole Hause. Noua pereche de Dunk Low vine cu o parte superioară complet albă și un logo Swoosh albastru. Schema de culori ne aduce aminte instant de perechea lui Richard Mulder de Nike SB Dunk Low din 2002. Totuși, perechea în colaborare cu Nicole Hause folosește un logo Swoosh decupat. Peste logo este aplicat un print tartan în mai multe nuanțe de albastru. Același print este prezent și pe logo-ul Nike de pe călcâi. Cel mai important detaliu al colaborării sunt accesoriile – în cutie o să fie prezent și un set de lanțuri care pot fi agățate de pantof în zona șireturilor și a călcâiului. De asemenea, pantoful are și căptușeala interioară albastră.
1 Când se lansează Nicole House x Nike SB Dunk Low?
Nicole Hause x Nike SB Dunk Low Pro “White / University Blue” se lansaeză în iarna lui 2024 pe Nike.com și la magazinele partenere Nike SB. Adidașii o să fie disponibil într-o grilă de mărimi unisex, de la 4 US la 15 US. Data de lansare nu a fost anunțată încă, iar Nike nu a publicat imagini cu perechea. Ne așteptăm să vedem mai multe informații despre perechea în colaborare cu Nicole Hause începând cu Octombrie 2024. Vezi mai jos un mock-up în timp ce așteptăm imagini oficiale și mai multe detalii despre lansare.
În altă ordine de idei, citește și despre perechea de Yuto Horigome x Nike SB Dunk Low Pro “Asparagus” care se lansează în primăvara lui 2025.